e o disperare în mine care mă face să vă dăruiesc bucăți din sufletul meu,
acum mic, dar cândva mare.
acum mic, din ce în ce mai mic,
mic, ca un ghemotoc de ațe încâlcite în propriul nenoroc.
acum mic, dar cândva mare.
acum mic, din ce în ce mai mic,
mic, ca un ghemotoc de ațe încâlcite în propriul nenoroc.
tristețea mea se hrănește cu iluzia fericirii tale.
când văd că te crezi fericit, eu plec și caut un alt suflet nefericit
și îi ofer o parte din al meu suflet mic, deja și mai mic,
și mă hrănește fericirea lui trecătoare.
și zâmbesc strâmb când îi văd pe față urmele lăsate de această fericire,
atât de limitată, atât de ireală.
când văd că te crezi fericit, eu plec și caut un alt suflet nefericit
și îi ofer o parte din al meu suflet mic, deja și mai mic,
și mă hrănește fericirea lui trecătoare.
și zâmbesc strâmb când îi văd pe față urmele lăsate de această fericire,
atât de limitată, atât de ireală.
și te las să te bucuri,
căci am plecat deja,
la un alt suflet nefericit, căruia să îi daruiesc o bucățică de suflet de-al meu.
acum mic, dar cândva mare.
acum mic, din ce în ce mai mic,
mic ca un bob de speranță ce mi se înnoadă în venele sterpe.
căci am plecat deja,
la un alt suflet nefericit, căruia să îi daruiesc o bucățică de suflet de-al meu.
acum mic, dar cândva mare.
acum mic, din ce în ce mai mic,
mic ca un bob de speranță ce mi se înnoadă în venele sterpe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu