lumi paralele

   

***

     Nu îmi vorbi despre fericire, nici despre tristețe nu îmi vorbi. Nu îmi vorbi despre mâine, nu îmi vorbi despre ieri și nu vreau nicio propoziție cu verbe la viitor. Nici vreo propoziție cu verbe la trecut. Nu îmi vorbi despre lacrimi. Nu îmi vorbi despre zâmbete ce măsoară o față. Nu îmi vorbi în propoziții cu verbe condiționale și nici în propoziții cu verbe imperative. Nu îmi vorbi despre viață. Nici despre moarte nu vreau să îmi vorbești. Nu vreau niciun cuvânt. Nu pot auzi când îmi vorbești despre frici, despre fobii, despre teamă. Nu îmi vorbi despre încredere, nici despre dezamăgiri să nu îmi vorbești. Nu îmi vorbi despre dragoste, nu îmi vorbi despre ură, nu îmi vorbi despre inimă, deloc. Nu îmi vorbi despre oglinzi sparte. Nu îmi vorbi despre zboruri de fluturi. Nu îmi vorbi despre fugi nebune în locuri pustii. Nici despre tăcere nu îmi vorbi. Nu îmi vorbi despre străzi goale, în umbrele serii. Nu îmi vorbi despre singurătatea din nopțile cu insomnii. Nu îmi vorbi despre renunțare, nici despre cumarfidacăarfi. Nu îmi vorbi despre frigul ce se încăpățânează să rămână în mine și nu îmi vorbi despre suflete iernatice, nici despre cele care ascund primăveri. Nu îmi vorbi în povești deja trecute, nici despre începuturi de alte povești să nu îmi vorbești. Nu îmi vorbi despre suflare, nici despre secundefărăaer. Nu îmi vorbi despre locuri, nici despre oameni. Nu îmi vorbi despre minute, despre ani, despre toate acele periodizări nu îmi vorbi.

     Să privești și să îi oferi liniștii spațiu.

     E o altă lume aici. O lume fără vreun cuvânt. Aici doar ne privim în ochi. Aici dansăm ca niște copii aiuriți. Aici doar tăcem. În lumea asta se vorbește cu ochii, ei își spun povești. Aici ne odihnim pe margini de suflete, pe bucăți, pe suflete întregi. Aici ne împăcăm cu liniștea. Aici se spun basme despre furtuni. Aici, ploile răcoresc suflete obosite. Aici se dau ocazii speranțelor. Aici e popas pentru moarte. Aici sunt portativele lui Mozart, lui Bach, lui Vivaldi. Aici se ascund toate întrebările lipsite de răspuns, se simt împlinite. Aici îl avem doar pe acum și îl trăim intens. Aici ne îmbătăm cu detalii. Aici se reinventează un alt sens: un sens pentru tot.

     Îmi vei spune că gândesc prostii.
     Că ți-am vorbit despre un aici care nu există.
     Că te-am oprit să îmi vorbești despre toate acele lucruri ce trăiesc sub tutela experienței.
     Ți-aș da dreptate. Sau poate nu.
     E totul despre da sau nu, despre negru și alb.
     Și despre milioane de posibilități, despre tot acel gri care dă culoare cerului meu safiriu.