cădea ploaia în picuri mici
pic,
pic, pic,
pic, pic, pic.
eu făceam ison cu ea.
mă învăța cum să
pic,
pic, pic,
pic, pic, pic.
prezentul e fad aici, jos.
mă scufundă în adâncimi de nicăieri,
mă învăluiește în sevă amară de întrebări cu oare și de ce.
ne desparte isonul pe care i l-am ținut ploii.
și suntem atăt de aproape,
totuși, la fel de departe.
între noi e doar acel
pic,
pic, pic,
pic, pic, pic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu