nopți hai-hui

pe străzi fără nume îmi rătăcesc gândurile,
și luna mă strigă, privind spre mine cu ochii ei orbiți de soare.
nu mă va găsi vreodată.
lumea nopților hai-hui e golită de suflete zbuciumate.
căci de ajuns îi este sufletul meu.
mi-a dăruit nopțile astea.
ca să învăț cum să dau uitării un sens,
ca să învăț să mă vindec de răul din mine.
ca să învăț cum să iubesc să plâng,
ca să învăț despre simetria mersului haotic.
pierd numărul străzii pe care tocmai am trecut,
pierd trecutul,
pierd acum-ul,
pierd ce nu trebuie să fiu,
pierd numele-mi ce nu știam să-l rostesc.
nopțile hai-hui sunt despre mine.
sunt nopți care nu mă mai lasă să arunc pământ peste groapa unde mă îngropasem zi după zi.
nopți în care îl reînviu pe ”eu”.
sunt nopți hai-hui în care îmi urlu începutul de fericire.