Prin praful de stele mergând, eu tăceam
cu gândul la soare și ploi și speranțe,
la năluca absurdă a zilei de ieri sau la trista visare a celei de mâine,
la priviri și cuvinte, la deșarte dorințe si la noaptea ce n-are să vină.
Vreodată.
Prin resturi de vise mergând, eu tăceam
cu gândul la urlete stinse și lacrimi bolnave,
la jocul de iele ce-mi zboară prin vene golite de roșul aprins,
la iarba ce nu vrea să crească si la ziua ce n-are să vină.
Vreodată.
M-au prins, m-au legat, nu vor să-mi dea drumul,
sunt sclavă un veac sau o singură clipă,
iar tot ce-am visat și tot ce-am dorit, mă trag tot mai jos,
între lumi mă suspendă
și nu știu de-i noapte sau zi, nu știu de-i astăzi sau mâine,
nu știu nici ce-are să vina.
Vreodată.
Imagine preluată de pe: http://www.descopera.ro/dnews/13777937
